Construirea unei case presupune foarte mult efort și stres din partea unui beneficiar, noi putem veni în ajutorul tău încă de la prima idee pe care o ai. Îți explicăm tot procesul de proiectare, sistemele structurale și alte detalii din realizarea unei construcții. După ce se termină partea de proiectare, centralizăm listele de cantități, facem un deviz real și îți prezentăm o ofertă completă pentru execuția casei.
Dacă alegi să mergem mai departe împreună, poți să îți iei rămas bun de la tot stresul de a găsi echipele serioase de meseriași, a coordona toată simfonia unui șantier și mai ales de la teama că lucrurile nu se execută corect. Noi ne asumăm toate aceste responsabilități și la final îți vom preda o construcție testată și cu garanția lucrului bine făcut.
În momentul de față activăm doar în zona Cluj, dar lucrăm intens la un plan de dezvoltare la nivel național, deci ne poți scrie cu încredere.
Toate cele bune,
Echipa Integrall Buildings